Biserica de lemn din Putna

Biserica de lemn cu hramul Intrarea Maicii Domnului în Biserică din Putna se află localizată în cimitirul satului Putna din comuna omonimă (județul Suceava), la circa 1 km de Mănăstirea Putna.

Partea de răsărit a bisericii este datată din primii ani ai secolului al XV-lea, și, prin tradiție, a fost adusă de Ștefan cel Mare de la Volovăț. Aceasta este cea mai veche și singura biserică de lemn medievală, cunoscută până în prezent, păstrată pe teritoriul României. Vechimea excepțională și planul arhaic îi conferă o valoare inestimabilă pentru arhitectura medievală din țară noastră și dincolo de granițele ei.

Biserica de lemn "Intrarea în Biserică" din Putna a fost inclusă pe Lista monumentelor istorice din județul Suceava din anul 2004.

După tradiția veche a Moldovei, biserica de lemn de la Putna ar fi fost construită la Volovăț în perioada domniei lui Dragoș Vodă, pe la mijlocul secolului al XIV-lea. Primul cronicar care a menționat această tradiție a fost marele vornic Nicolae Costin (1660-1712) în "Letopisețul Țării Moldovei de la zidirea lumii până la 1601 și de la 1709 la 1711".

„Înțeles-am și noi den oameni bătrâni, lăcuitori de aicea den țară, cum să trage cuvântul den om în om, că o biserică de lemnu la Olovăț, să fie făcută de Dragoș-vodă și acolo zic, să fie îngropat Dragoș-vodă. Și aceia biserică de lemnu au mutat-o Ștefan-vodă cel Bun, de o au clădit la Mănăstirea Putna, unde stă până acmu. Iară pe locul bisericii acei de lemnu, la Olovăț, Ștefan-vodă au zidit biserică de piatră.”

—Nicolae Costin - "Letopisețul Țării Moldovei de la zidirea lumii până la 1601 și de la 1709 la 1711", în vol. "Opere" (Ed. Junimea, Iași, 1976), p. 74

Vechea biserică de lemn de la Putna s-a distins în istoria românilor prin aura acestei legende, care i-a însoțit și protejat existența de-a lungul veacurilor. După însemnarea cronicarului a urmat și protecția cancelariei domnești. Voievodul Mihai Racoviță (1703-1705, 1707-1709 și 1716-1726) însemna într-un hrisov din 17 martie 1723 următoarele:

„Scris-am Domnia me la boieri și la toți slujitorii, cari veți umbla ori cu ce fel de slujbă a Domniei mele la ținutul Sucevei, facem știre tuturor pentru sfânta biserică de lemn, ce este lângă Mănăstirea Putna, care această biserică dinceputul ei au fost făcută de Dragoș Vodă la Volovăț și au fost acolo până în zilele răposatului Ștefan Vodă bătrânul, și atunce Ștefan Vodă au mutat-o acolo la Putna zidind în locul ei alta de piatră, care din pricina acestei biserici, căci au fost veche, s'au suitul rândul și Mănăstirii Putnei de este mai naintea altor mănăstiri și până astăzi.”

—Dimitrie Dan - "Mănăstirea și comuna Putna" (București, 1905), p. 125-127

Așadar, în conștiința moldovenilor de altă dată, nimbul de întâietate al Mănăstirii Putna între numeroasele ctitorii domnești și boierești ale țării se trăgea de la această modestă, astăzi aproape uitată, biserică de lemn, care ar fi putut adăposti odată, în Volovăț, mormântul legendarului Dragoș Vodă.

Istoric

Biserica este compusă din trei părți succesive, care surprind trăsături specifice momentului în care au fost ridicate. Partea cea mai veche, atât de veche încât istoria ei se împletește parțial cu legenda, se păstrează până în zilele noastre și constituie un unicat în arhitectura medievală din România.

 Biserica medievală

Cea mai veche parte a bisericii de lemn se păstrează în jumătatea de răsărit.

Vechimea ei a fost stabilită prin metoda dendrocronologică în primii ani ai secolului al XV-lea. Pentru a se determina vechimea acesteia, în noiembrie 2002, arhitectul român Alexandru Baboș a prelevat 16 probe din diferite părți vechi ale structurii bisericii. Aceste probe au fost analizate în primăvara anului 2003 de specialistul suedez Hans Linderson, la Laboratorul de dendrocronologie din Lund (Suedia). 12 probe din lemn de stejar au fost datate, indicându-se tăierea arborilor după anul 1400. Rezultatele studiului lui Baboș și Linderson au fost publicate în lucrarea “Mănăstirea veche de lemn a Putnei în arhitectura medievală românească”, în care este pusă în evidență valoarea documentară deosebită a bisericii de lemn de la Putna pentru istoria arhitecturii de pe cuprinsul României. 

Tradiția ridicării acestei biserici cu o jumătate de veac mai devreme, la mijlocul secolului al XIV-lea, cu rolul de necropolă voievodală în urma decesului legendarului voievod Dragoș , nu este confirmată de cercetarea științifică. Aceasta nu exclude rolul inițial de necropolă voievodală al acestei biserici, pe care l-a putut prelua înlocuind o biserică mai veche. 

Lemnele vechi prezintă semne de numerotare, folosite la desfacerea și mutarea bisericii. Conform tradiției, această biserică a fost adusă de la Volovăț în a doua jumătate a secolului al XV-lea, cel mai probabil în ultimul deceniu, la inițiativa lui Ștefan cel Mare (1457-1504). Biserica de lemn a fost înlocuită la Volovăț cu actuala ctitorie de zid a lui Ștefan cel Mare, între anii 1500-1502. 

Biserica de lemn medievală se distinge prin bârnele de stejar legate în cheotori cu dinte ascuns. Aspectul formal inițial se poate reconstitui în cea mai mare parte și apare sub forma unei mici capele împărțită în numai două încăperi, un naos și un altar. Naosul și altarul sunt dispuse în prelungire de la apus spre răsărit și se înscriu într-un dreptunghi de 4,77 m lățime și 8,25 m lungime. Altarul se termină poligonal, în trei laturi. Despărțirea dintre cele două încăperi este marcată de câteva bârne din  originală, integrate în actualul iconostas. În butea originală s-au păstrat două ferestre și bolta comună. Ferestrele înguste sunt tăiate dintr-un lemn așezat vertical în structură.

Împărțirea bipartită într-un altar și un naos este o trăsătură arhaică în arhitectura religioasă de lemn a românilor. Ea a mai fost relavată arheologic în mai multe locuri din Moldova și se mai poate întâlni doar în câteva cazuri, cu totul de excepție.  Planul cu trei încăperi s-a generalizat ulterior.

Biserica de lemn din Putna este construită din bârne de stejar și brad, cioplite în patru muchii și încheiate în "coadă de rândunică". Edificiul are un acoperiș din șindrilă în "solzi". Acesta este înalt, cu pante repezi, și are o ruperi în pantă în zona bolții. El se prelungește mult în afara cosoroabei, formând o streașină largă.

Monumentul are plan treflat, cu absida altarului pentagonală decroșată. În interior, biserica este împărțită în patru încăperi: pridvor, pronaos, naos și altar. Intrarea în biserică se face pe o ușă situată în peretele vestic al pridvorului. Pridvorul are o formă dreptunghiulară, având două ferestre dispuse simetric pe laturile de nord și de sud. Încăperea este acoperită de un tavan din scânduri de brad.

Pronaosul are o formă dreptunghiulară. În acest spațiu se află două ferestre, dispuse asimetric pe pereții laterali (de nord și de sud). Deasupra pronaosului se află o boltă semicilindrică. Între pronaos și naos se află un perete în care s-a realizat o deschidere largă încheiată în arc de cerc.

Naosul are și el o formă dreptunghiulară, cu două abside laterale pentagonale în care se află câte trei ferestre dreptunghiulare, cu ancadramentul cioplit dintr-o singură bârnă. Deasupra naosului se află o boltă semicilindrică, în continuarea celeie ce începe în pronaos și se termină în altar, iar absidele laterale sunt acoperite printr-o boltă avela. 

Altarul are o absidă nedecroșată de formă pentagonală și nu are cele două nișe care adăpostesc proscomidiarul și diaconiconul. Aici se află două ferestre dreptunghiulare: una în axa absidei și cealaltă pe canatul sudic de lângă axă. Bolta semicilindrică se continuă și în altar, fiind racordată la est cu fâșii curbe.