Putna

Putna 

Localitate în județul Suceava, Moldova, România. Aici se află Mănăstirea Putna construită de Ștefan cel Mare între 1466 și 1469, în amintirea victoriei sale împotriva turcilor de la Chilia în 1465.
  

Populație

Este de peste 3.738 locuitori (Gura Putnei 1.324 locuitori și Putna 2.414 locuitori), de etnie română, religia predominantă este ortodoxia.
  

Așezarea

Putna este situat în partea de nord a județului Suceava, în depresiunea Rădăuți. Coordonatele geografice ale comunei Putna sunt latitudine nordica 47°87' și longitudine estică 25°62' și Gura Putnei sunt latitudine nordica 47°90' și longitudine estică 25°58'.

 Economia

Putna a cunoscut un ritm de creștere economică în ultimul timp în care s-a dezvoltat prelucrarea lemnului.

 Biserici

Biserica de lemn, după tradiție construită în localitatea Volovăț de voievodul Dragoș, unul din intemeietorii Moldovei, și mutată aici de către Ștefan cel Mare.

  
Transportul

Calea ferată Suceava-Putna trece prin Gura Putnei și sunt două stații CFR.

  

Obiective turistice

• Mănăstirea Putna - mănăstire ctitorită de Ștefan cel Mare și necropolă voievodală a Moldovei
• Chilia lui Daniil Sihastrul
• Biserica de lemn din Putna - monument istoric construit conform tradiției în localitatea Volovăț de voievodul Dragoș, unul din intemeietorii Moldovei, și mutat aici de către Ștefan cel Mare.
• Biserica Nașterea Maicii Domnului din Putna - biserica ortodoxă parohială a satului, construită între anii 1900-1908
• Biserica romano-catolică din Putna - construită în 1936.   

Salina Cacica - 2010

Dupa o munca titanica, in 1791 este deschisa Salina Cacica. Ea este un unicat prin faptul ca galeriile sale sunt sapate manual, fara utilaje. Sunt 8200 galerii, armate cu lemn, in buna stare si astazi, dupa mai mult de 200 de ani. Pentru exploatarea si scoaterea sarii la suprafata nu sunt folosite utilajele si nici vagonetii. Singura cale de acces sunt treptele de lemn.

Intrarea in Salina Cacica este discreta, apoi cobori cateva trepte de lemn si intalnesti o impresionanta sculptura in sare: "Iisus rastignit", care te indeamna sa ai curajul sa cobori in Salina Cacica. Dupa ce cobori 200 de trepte, la 27 de metri in adancime, este intrarea in biserica cu altar, icoane, candelabru, balcon pentru cor. Aici e primul popas al muncitorilor care se inchina in special la icoana Sfintei Varvara, protectoarea minerilor. Se inchina rugandu-se pentru protectie in timpul lucrului ce urmeaza, iar la urcare, dupa sfarsitul lucrului, pentru a multumi.

Obiectivele din interiorul salinei ce pot fii vizitate sunt:

Capela romano-catolica Sf. Varvara

Aflata la capatul scarilor cu 192 de trepte, la 21 metri adancime. Capela a fost construita in anul 1806 la initiativa preotului polon Jakub Bogdanowicz care a dorit ca minerii romano-catolici sa aiba unde se ruga inainte si dupa terminarea lucrului (in localitate nefiind nici o biserica). Initial era captusita cu lemn, acesta fiind indepartat in anul 1904. Patroana capelei este Sf. Varvara (asa este denumita de catre catolicii din zona si nu Barbara), patroana minerilor. Capela are tot ce ii trebuie unei bisericute: altar, icoane, candelabru, amvon si balcon pentru cor. Altarul si amvonul au fost sculptate in sare masiva. Capela are dimensiuni mari: 25 m lungime, 9 m latime si 7 m inaltime. Peretii sunt rectangulari, iar in partea dreapta se afla o icoana reprezentand-o pe Sfanta Varvara, aici adunandu-se zilnic minerii inainte de a cobori in adancurile salinei, pentru a se ruga ca ea sa-i ceara lui Dumnezeu sa-i ocroteasca in timpul muncii lor, precum si dupa ce isi terminau lucrul, pentru a-i multumi. Odata, era celebrata aici zilnic Sfanta Liturghie la care participau minerii catolici, greco-catolici si ortodocsi. in prezent, la data de 4 decembrie a fiecarui an, de Sf. Varvara, coboara in capela preotii celor 3 confesiuni mai sus-enumerate pentru a celebra un Tedeum, iar copii prezinta un program artistic in costume populare ale celor 3 etnii si in 3 limbi.

 Sala de dans 

Denumita si "Sala Ing. Agripa Popescu" (dupa numele primului director general al Regiei Monopolurilor Statului, asa cum apare intr-un basorelief in peretele de sare) - aflata la adancimea de 37 metri, are dimensiuni relativ mari: 24x12x12 metri, iar la capete are 3 balcoane si ele sapate in sare. Aici se organizau baluri, intalniri festive, spectacole fiind si primul loc de distractie din zona.

 Lacul Sarat

Este un lac artificial sapat manual de mineri la o adancime de 35 metri, pe peretii caruia se gasesc cristale de sare. Dimensiunile lacului sunt de 10x6 metri. Lacul este ingradit cu balustrada si iluminat de cateva reflectoare, cu ani inainte aici facandu-se mici plimbari cu ajutorul unei plute.

Capela ortodoxa 

Aflata la adancimea de 35 metri, unde se desfasoara Orizontul I. in aceasta zona, galeria sapata direct in sare este mult mai larga si are pe pereti basoreliefuri sculptate in stanca de sare, cu tematica religioasa, opera recenta a unor tineri scultori din zona, unele dupa modele similare de la Salina Wieliczka de langa Cracovia. in partea dreapta a capelei se afla Icoana Sf. Daniil Sihastrul.

Putna de altadata-monografie etnografica si folclorica

 O carte superba, semnata de Ileana Cretan - a aparut sub ingrijirea doamnei Bicu. Este monografia Putnei, o carte scoasa in conditii grafice deosebite pentru puterea financiara avuta.

"O insula de a vietii bunicilor si strabunicilor lor pentru generatiile viitoare"

Ileana Cretan (Cretzan) s-a nascut la 10 mai 1913 la Putna din parinti razesi instariti. A decedat tot la Putna la 12 decembrie 1991.
Tatal ei moare pe front in timpul primului razboi mondial. Ca orfana de razboi este primita la Asezamantul "Elena Doamna" din Bucuresti unde urmeaza si scoala. Termina cursurile la Cernauti la Scoala Profesionala. A fost maestra de lucru de mâna, specialitatea tesut. A lucrat in invatamant pana la pensionare.
Interesul pentru arta populara l-a avut din frageda tinerete, culegand modele de cusaturi din regiunea Bucovinei si amintiri ale putnenilor in varsta.

Monografia cuprinde un scurt istoric al comunei Putna, dupa care urmeaza informatiile despre locuinta, ocupatiile locuitorilor, agricultura si cresterea animalelor, lucrul la padure, stâna, prepararea casului, meserii, industria casnica, prelucrarea blanurilor si a pieilor, dubitul pieilor de vita, prelucrarea firelor si fibrelor textile, prelucrarea lânii, vopsitul în coloranti vegetali, recoltarea plantelor – pentru coloranti – si vopsitul firelor, ca si închistritul (încondeiatul) oualor.
O parte importanta e dedicata locuitorilor de alte nationalitati, despre asezarile tiganilor, colonizarea germanilor, fabricile, fa-brica de ciment, linia ferata, sta-bilirea evreilor la Putna si activitatea negustorilor. Între institutiile comunei sunt prezentate apoi primaria si unii primari, biserica, scoala si dascalimea. Se întelege ca Ileana Cretan, autoarea unui album de alesaturi Cusaturi traditionale din Bucovina.

Biserica de lemn din Putna

Biserica de lemn cu hramul Intrarea Maicii Domnului în Biserică din Putna se află localizată în cimitirul satului Putna din comuna omonimă (județul Suceava), la circa 1 km de Mănăstirea Putna.

Partea de răsărit a bisericii este datată din primii ani ai secolului al XV-lea, și, prin tradiție, a fost adusă de Ștefan cel Mare de la Volovăț. Aceasta este cea mai veche și singura biserică de lemn medievală, cunoscută până în prezent, păstrată pe teritoriul României. Vechimea excepțională și planul arhaic îi conferă o valoare inestimabilă pentru arhitectura medievală din țară noastră și dincolo de granițele ei.

Biserica de lemn "Intrarea în Biserică" din Putna a fost inclusă pe Lista monumentelor istorice din județul Suceava din anul 2004.

După tradiția veche a Moldovei, biserica de lemn de la Putna ar fi fost construită la Volovăț în perioada domniei lui Dragoș Vodă, pe la mijlocul secolului al XIV-lea. Primul cronicar care a menționat această tradiție a fost marele vornic Nicolae Costin (1660-1712) în "Letopisețul Țării Moldovei de la zidirea lumii până la 1601 și de la 1709 la 1711".

„Înțeles-am și noi den oameni bătrâni, lăcuitori de aicea den țară, cum să trage cuvântul den om în om, că o biserică de lemnu la Olovăț, să fie făcută de Dragoș-vodă și acolo zic, să fie îngropat Dragoș-vodă. Și aceia biserică de lemnu au mutat-o Ștefan-vodă cel Bun, de o au clădit la Mănăstirea Putna, unde stă până acmu. Iară pe locul bisericii acei de lemnu, la Olovăț, Ștefan-vodă au zidit biserică de piatră.”

—Nicolae Costin - "Letopisețul Țării Moldovei de la zidirea lumii până la 1601 și de la 1709 la 1711", în vol. "Opere" (Ed. Junimea, Iași, 1976), p. 74

Vechea biserică de lemn de la Putna s-a distins în istoria românilor prin aura acestei legende, care i-a însoțit și protejat existența de-a lungul veacurilor. După însemnarea cronicarului a urmat și protecția cancelariei domnești. Voievodul Mihai Racoviță (1703-1705, 1707-1709 și 1716-1726) însemna într-un hrisov din 17 martie 1723 următoarele:

„Scris-am Domnia me la boieri și la toți slujitorii, cari veți umbla ori cu ce fel de slujbă a Domniei mele la ținutul Sucevei, facem știre tuturor pentru sfânta biserică de lemn, ce este lângă Mănăstirea Putna, care această biserică dinceputul ei au fost făcută de Dragoș Vodă la Volovăț și au fost acolo până în zilele răposatului Ștefan Vodă bătrânul, și atunce Ștefan Vodă au mutat-o acolo la Putna zidind în locul ei alta de piatră, care din pricina acestei biserici, căci au fost veche, s'au suitul rândul și Mănăstirii Putnei de este mai naintea altor mănăstiri și până astăzi.”

—Dimitrie Dan - "Mănăstirea și comuna Putna" (București, 1905), p. 125-127

Așadar, în conștiința moldovenilor de altă dată, nimbul de întâietate al Mănăstirii Putna între numeroasele ctitorii domnești și boierești ale țării se trăgea de la această modestă, astăzi aproape uitată, biserică de lemn, care ar fi putut adăposti odată, în Volovăț, mormântul legendarului Dragoș Vodă.

Istoric

Biserica este compusă din trei părți succesive, care surprind trăsături specifice momentului în care au fost ridicate. Partea cea mai veche, atât de veche încât istoria ei se împletește parțial cu legenda, se păstrează până în zilele noastre și constituie un unicat în arhitectura medievală din România.

 Biserica medievală

Cea mai veche parte a bisericii de lemn se păstrează în jumătatea de răsărit.

Vechimea ei a fost stabilită prin metoda dendrocronologică în primii ani ai secolului al XV-lea. Pentru a se determina vechimea acesteia, în noiembrie 2002, arhitectul român Alexandru Baboș a prelevat 16 probe din diferite părți vechi ale structurii bisericii. Aceste probe au fost analizate în primăvara anului 2003 de specialistul suedez Hans Linderson, la Laboratorul de dendrocronologie din Lund (Suedia). 12 probe din lemn de stejar au fost datate, indicându-se tăierea arborilor după anul 1400. Rezultatele studiului lui Baboș și Linderson au fost publicate în lucrarea “Mănăstirea veche de lemn a Putnei în arhitectura medievală românească”, în care este pusă în evidență valoarea documentară deosebită a bisericii de lemn de la Putna pentru istoria arhitecturii de pe cuprinsul României. 

Tradiția ridicării acestei biserici cu o jumătate de veac mai devreme, la mijlocul secolului al XIV-lea, cu rolul de necropolă voievodală în urma decesului legendarului voievod Dragoș , nu este confirmată de cercetarea științifică. Aceasta nu exclude rolul inițial de necropolă voievodală al acestei biserici, pe care l-a putut prelua înlocuind o biserică mai veche. 

Lemnele vechi prezintă semne de numerotare, folosite la desfacerea și mutarea bisericii. Conform tradiției, această biserică a fost adusă de la Volovăț în a doua jumătate a secolului al XV-lea, cel mai probabil în ultimul deceniu, la inițiativa lui Ștefan cel Mare (1457-1504). Biserica de lemn a fost înlocuită la Volovăț cu actuala ctitorie de zid a lui Ștefan cel Mare, între anii 1500-1502. 

Biserica de lemn medievală se distinge prin bârnele de stejar legate în cheotori cu dinte ascuns. Aspectul formal inițial se poate reconstitui în cea mai mare parte și apare sub forma unei mici capele împărțită în numai două încăperi, un naos și un altar. Naosul și altarul sunt dispuse în prelungire de la apus spre răsărit și se înscriu într-un dreptunghi de 4,77 m lățime și 8,25 m lungime. Altarul se termină poligonal, în trei laturi. Despărțirea dintre cele două încăperi este marcată de câteva bârne din  originală, integrate în actualul iconostas. În butea originală s-au păstrat două ferestre și bolta comună. Ferestrele înguste sunt tăiate dintr-un lemn așezat vertical în structură.

Împărțirea bipartită într-un altar și un naos este o trăsătură arhaică în arhitectura religioasă de lemn a românilor. Ea a mai fost relavată arheologic în mai multe locuri din Moldova și se mai poate întâlni doar în câteva cazuri, cu totul de excepție.  Planul cu trei încăperi s-a generalizat ulterior.

Biserica de lemn din Putna este construită din bârne de stejar și brad, cioplite în patru muchii și încheiate în "coadă de rândunică". Edificiul are un acoperiș din șindrilă în "solzi". Acesta este înalt, cu pante repezi, și are o ruperi în pantă în zona bolții. El se prelungește mult în afara cosoroabei, formând o streașină largă.

Monumentul are plan treflat, cu absida altarului pentagonală decroșată. În interior, biserica este împărțită în patru încăperi: pridvor, pronaos, naos și altar. Intrarea în biserică se face pe o ușă situată în peretele vestic al pridvorului. Pridvorul are o formă dreptunghiulară, având două ferestre dispuse simetric pe laturile de nord și de sud. Încăperea este acoperită de un tavan din scânduri de brad.

Pronaosul are o formă dreptunghiulară. În acest spațiu se află două ferestre, dispuse asimetric pe pereții laterali (de nord și de sud). Deasupra pronaosului se află o boltă semicilindrică. Între pronaos și naos se află un perete în care s-a realizat o deschidere largă încheiată în arc de cerc.

Naosul are și el o formă dreptunghiulară, cu două abside laterale pentagonale în care se află câte trei ferestre dreptunghiulare, cu ancadramentul cioplit dintr-o singură bârnă. Deasupra naosului se află o boltă semicilindrică, în continuarea celeie ce începe în pronaos și se termină în altar, iar absidele laterale sunt acoperite printr-o boltă avela. 

Altarul are o absidă nedecroșată de formă pentagonală și nu are cele două nișe care adăpostesc proscomidiarul și diaconiconul. Aici se află două ferestre dreptunghiulare: una în axa absidei și cealaltă pe canatul sudic de lângă axă. Bolta semicilindrică se continuă și în altar, fiind racordată la est cu fâșii curbe.

Biserica de lemn din Mănăstirea Dintr-un lemn

Biserica de lemn de la Mănăstirea Dintr-un lemn, sat Dezrobiți, comuna Frâncești, județul Vâlcea, a fost construită în secolul XVI^[1]. Are hramul „Nașterea Maicii Domnului”. Biserica se află pe noua listă a monumentelor istorice sub codul LMI: VL-II-m-A-09742.

Istoric și trăsături

Mănăstirea Dintr-un Lemn este situată la aproximativ 25 de kilometri sud de municipiul Râmnicu Vâlcea și la 12 kilometri nord de Băbeni, pe valea Otăsăului, în comuna Frâncești. Potrivit unei vechi tradiții locale ar fi luat ființă în primele decenii ale secolului al XVI-lea prin edificarea în acest loc a unei biserici din materialul unui singur stejar. Ea a fost ridicată în cinstea Icoanei Maicii Domnului, icoană care se păstrează și azi în biserica de piatră a mănăstirii. în baza acestei tradiții așezarea monahală de la Frâncești poartă numele Dintr-un Lemn.
Cea mai veche mărturie despre mănăstire a fost consemnată în scris de diaconul Paul de Alep, care l-a însoțit pe Patriarhul Macarie al Antiohiei în călătoriile acestuia prin Țările Române, între anii 1653-1658. El susține că un călugăr ar fi găsit o icoană a Maicii Domnului în scorbura unui stejar secular. În acel moment el ar fi auzit o voce care l-ar fi îndemnat să zidească o mănăstire din trunchiul acelui copac. Mitropolitul Ungrovlahiei, Neofit Crețanul, cercetând mănăstirea la 29 iulie 1745 scria: „Un cioban cu numele Radu, în timpul lui Alexandru Vodă (1568-1577) a visat Icoana Maicii Domnului despre care amintește Paul de Alep și, tăind stejarul în care a fost găsită icoana a făcut din lemnul lui o bisericuță numită din această pricină Dintr-un Lemn”. Cam același lucru îl afirma în 1842 și poetul Grigore Alexandrescu. Existența stejarilor seculari, precum și a icoanei sunt astăzi probe de necontestat pentru adevărurile consacrate în legendă. Mănăstirea a fost de altfel construită chiar pe locul stejarului purtător de icoană, după toate probabilitățile pe la mijlocul secolului al XVI-lea. Bisericuța din lemn este lucrată din bârne groase, încheiate în coadă de rândunică. Are o formă dreptunghiulară, cu o lungime totală de 13 de metri, lățime de 5,50 metri și o înălțime de aproximativ 4 metri. Este înconjurată la exterior de un brâu în torsadă, săpat în grosimea lemnului, cu un pridvor deschis, fără turlă. Iconostasul, sculptat în lemn de tei în 1814, este o veritabilă operă de artă, ca și multe dintre icoanele de lemn care împodobesc bisericuța în interior. Icoana Maicii Domnului, de care este legată existența acestui așezământ monahal este păstrată cu multă venerație în biserica mare. Icoana are dimensiuni impresionante, fiind înaltă de 1,50 metri și lată de 1,10 metri.
În anul 1929 Andrei Grabar, de la Universitatea din Strasbourg a vizitat mănăstirea și, studiind icoana, a identificat-o ca fiind pictată în secolul IV la mănăstirea Theothokos din Grecia, după un model care se spune că ar fi aparținut Apostolului Luca, cel care a pictat-o pentru prima dată pe Fecioara Maria. Conform tradiției, în lume se mai păstrează doar trei exemplare asemenea celei de la Dintr-un Lemn. Profesorul I.D. Ștefănescu afirma însă că icoana a fost zugrăvită abia în a doua jumătate a secolului al XVI-lea. Conform lui A.M. Muzicescu icoana ar fi lucrată înainte de 1453 la Bizanț sau la Muntele Athos, folosindu-se un model mai vechi. Cea din urmă ipoteză este și cea mai plauzibilă, dar modul în care icoana a ajuns în România rămâne necunoscut. Începuturile Mănăstirii Dintr-un Lemn sunt legate de unele tradiții sau legende care conservă fără îndoială o parte din adevăr. Primul document în care apare numele așezământului monahal poartă data de 20 aprilie 1635. Într-o altă mărturie, scrisă la 27 noiembrie 1640 Matei Basarab spune că a zidit mânăstirea „de isnoava de’ntemei”. El o insera printre mănăstirile pe care le-a întemeiat. Pisania bisericii de zid, aflată deasupra intrării principale, care datează din anul 1715 și a fost scrisă la porunca lui Ștefan Cantacuzino (1714-1716), confirmă cele aflate din documentul din 1640, și anume faptul că biserica de zid a fost construită de Matei Basarab. De fapt și pomelnicul mânăstirii, scris de Dionisie, Eclesiarhul Mitropoliei de București în anul 1804, după cel din 1715 îl dă drept ctitor pe Matei Basarab. Tot cu Matei Basarab începe și pomelnicul din 1845 scris de Gheorghe Gherontie de la Hurezi, document în original aflat în colecția mânăstirii. Cu toate acestea Paul de Alep, care a vizitat mânăstirea în decursul anilor 1653-1658, la aproximativ 20 de ani după întemeierea bisericii de piatră adaugă la cele consemnate de tradiția locală și de documentele scrise până atunci că mănăstirea este ctitoria unui mare spătar și boier contemporan cu Matei Basarab. La cele confirmate de Paul Alep și în baza unor documente mai recente Radu Crețeanu afirma că „autorul celei de a doua etape constructive a mănăstirii Dintr-un Lemn, a complexului edificiilor din piatră din care face parte și biserica din zid nu poate fi altul decât însuși Preda Brâncoveanu, fost mare spătar și mare culcer, mare vornic, viitor ban”. De altfel este posibil ca la această construcție să fi participat atât domnitorul, cât și ruda sa, marele boier Preda Brâncoveanu. Acest fapt este confirmat de tabloul ctitorilor din pronaosul bisericii din piatră.
Biserica de astăzi prezintă în linii generale arhitectura lui Matei Basarab. Din punct de vedere arhitectonic biserica de zid este în plan triconc, cu altar octogonal, iar pronaosul se termină cu un pridvor pe stâlpi. Pe lângă icoana Sfintei Fecioare, de care este legat trecutul mânăstirii se păstrează cele două policandre de la Șerban Cantacuzino și doamna Marica Brâncoveanu, cele trei icoane mari împărătești, precum și alte 36 de icoane mai mici, zugrăvite în anii 1833-1840 de Gheorghe Gherontie de la Hurezi. În 1715 Ștefan Cantacuzino restaurează în întregime clopotnița mânăstirii, situată la intrarea în incinta principală și Casa Domnească. După restaurarea din 1938-1940, făcută de Ministerul Aerului și Marinei acest ansamblu monahal a devenit în mod simbolic altar de închinare pentru aviatori și marinari.
Sursa: Wikipedia, enciclopedia liberă.

Biserica romano-catolică din Cacica

Biserica romano-catolică din Cacica este o biserică romano-catolică din satul Cacica (județul Suceava), care a fost construită în anul 1904 de către comunitatea poloneză din această localitate. În anul 2000, recunoscând importanța pelerinajelor mariane de la această biserică, Papa Ioan Paul al II-lea a acordat acestei biserici titlul de Basilica Minor.

 sursa: Wikipedia

Avem timp sa primim lectii si sa le uitam dupa-aceea”…avem timp sa invatam (oare?)

Invata de la apa sa ai statornic drum

Invata de la flacari ca toate-s numai scrum

Invata de la umbra sa treci si sa veghezi

Invata de la stanca cum neclintit sa sezi

Invata de la soare cum trebuie s-apui

Invata de la vantul ce adie pe poteci

Cum trebuie prin lume de linistit sa treci

Invata de la toate caci toate-ti sunt surori

Cum treci frumos prin viata

Cum poti frumos sa mori!

Invata de la vierme ca nimeni nu-I uitat

Invata de la nufar sa fii mereu curat.

Invata de la flacari ce-avem de ars in noi

Invata de la ape sa nu dai inapoi

Invata de la umbra sa fii smerit ca ea.

Invata de la stanca sa-nduri furtuna grea.

Invata de la soare ca vremea sa-ti cunosti

Invata de la stele ca-n cer sunt multe osti

Invata de la greier cand singur esti sa canti

Invata de la luna sa nu te inspaimanti

Invata de la vulturi cand umerii ti-s grei

Si du-te la furnica si vezi povara ei

Invata de la floare sa fii gingas ca ea.

Invata de la miel sa ai blandetea sa.

Invata de la pasari sa fii mereu in zbor.

Invata de la toate ca totu-I trecator.

Ia seama fiu al jertfei prin lumea-n care treci

Sa-nveti din tot ce piere cum sa traiesti in veci!”

Lirica norvegiana